Israel – Pământul Făgăduinței – 6 zile 2020
Israel – Pământul Făgăduinței – 6 zile
Calatorie de facut cel putin o data in viata
Haifa – Cana Galileii – Muntele Tabor – Muntele Fericirilor – Capernaum – Marea Moartă – Ierusalim, Muntele Măslinilor, Muntele Sion, Via Dolorosa
Bethleem – Mănăstirea Sf. Sava – Mănăstirea Hozeva
145 € (cazare + transport)
+185 € (bilet de avion + transferuri)
+165 € (taxe de aeroport + ghid vorbitor de limba română + intrări la obiective)
DATE DE PLECARE 2020
15.01; 17.01*; 20.01*; 27.01*; 28.01; 03.02*; 04.02*; 10.02*; 17.02*; 18.02*; 24.02*; 25.02*; 28.02*; 04.03*; 10.03*; 11.03*; 13.03*; 18.03*; 19.03*; 25.03*; 31.03*; 01.04*; 07.04*; 08.04*; 13.04*; 16.04**(Paste) ; 17.04** (Paste); 23.04*; 27.04*; 29.04*; 30.04*; 01.05*; 06.05*; 08.05*; 13.05*; 14.05*; 19.05***(Inaltarea); 20.05***
(Inaltarea); 21.05*** (Inaltarea); 26.05*; 28.05*; 03.06*; 09.06*; 12.06*; 16.06*; 07.09*; 08.09*; 09.09*; 15.09*; 16.09*; 24.09*; 01.10*; 12.10*; 16.10*; 20.10*; 28.10*; 02.11*; 03.11*; 04.11; 06.11*; 11.11; 16.11; 17.11; 18.11; 24.11; 25.11; 01.12.
* Pentru plecarile din lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, septembrie, octombrie, noiembrie se achita un supliment de 70 €/pers; exceptie datele de plecare 15.01; 28.01; 09.06; 16.06.
** Pentru plecarile de Paste 16.04 si 17.04 se achita un supliment de
110 €/persoana;
***Pentru plecarile de Inaltare 19.05; 20.05; 21.05 se achita un supliment de 100 €/persoana;
S U P L I M E N T E & R E D U C E R I • Supliment de single 130 €
- Reducere copii 6-12 ani 15 €
Tariful include
- Transport avion București – Tel Aviv – București,
- Taxe de aeroport,
- 5 nopţi cazare la hoteluri de 4* și 3* conform clasificarii din Israel
- Demipensiune (2 mese pe zi – conform programului)
- Transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului,
- Preot însoţitor din partea agentiei și ghid local vorbitor de limba română.
Tariful nu include
- Taxiul pe Muntele Tabor (10 Euro/pers, se plăteşte în Israel);
- Taxiul la Mănăstirea Sf. Sava (10 euro/pers, se plătește în Israel);
- Tips & porter în valoare de 2 Euro de persoană pe zi (se plătește obligatoriu către ghidul israelian);
- Mesele de prânz;
- Cheltuieli personale;
Program
- Ziua 1, București – Tel Aviv – Haifa
Prezentare în Aeroportul București OTOPENI pentru zbor București-Tel Aviv cu compania El Al. Decolare din Bucureşti cu destinaţia Tel- Aviv, sosire pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Ajunși în Tel Aviv, după formalitățile vamale ne începem pelerinajul în Țara Sfântă urcând coasta Mării Mediterane pe urmele Sf. Petru până la Cezareea, locul unde Corneliu a fost botezat și de unde Sf. Pavel a plecat la Roma. Ajungem în oraşul Haifa unde vedem panoramic frumoasele grădini suspendate Bahai și Biserica Stella Marris (grota prorocului Ilie Tezviteanul). Cazare și cină la hotel în Tiberias/Nazareth.
- Ziua 2, Cana Galileii – Nazareth – Muntele Tabor – Muntele Fericirilor – Capernaum
Mic dejun. Ne începem ziua cu vizită la Cana din Galilea, locul unde a avut loc prima minune a lui Iisus, minunea prefacerii apei în vin; continuăm cu orașul Nazareth, situat în partea nordică a Israelului, descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos. Aici vom vizita Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret, biserica pictată de frații Moroșanu în 1977, apoi vom merge către Biserica Catolică Buna-Vestire în incinta căreia se află grota în care Fecioara Maria a fost înștiințată de Arhanghelul Gavriil că Îl va naște pe Iisus. Ne îndreptăm spre Muntele Tabor, locul unde a avut loc Schimbrea la Faţă a Domnului; în biserica greco-ortodoxă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Continuăm cu Muntele Fericirilor unde vom vizita biserica ce fost construită pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a ținut predica despre fericiri. Muntele se înalță la 175 m deasupra nivelului Mării Galileii, dar totodată este la 35m. sub nivelul Mării Mediterane. Opţional, se poate face o frumoasă şi relaxantă croazieră pe Marea Galilei, așa cum era pe vremea Mântuitorului. Vom merge către Capernaum, oraşul cel mai iubit de către Mântuitorul și unde a săvârșit cele mai multe minuni; aici vom putea vedea ruinele Sinagogii şi a casei unde a fost vindecată soacra Sf. Petru. La mică distanță se află Tabgha – loc ce aminteşte de minunea înmulţirii a 5 pâini şi 2 peşti și hrănirea a peste 5000 de oameni. Cazare și cină la hotel în Tiberias/Nazareth.
- Ziua 3, Râul Iordan – Hozeva – Marea Moartă – Ierihon
Mic dejun. Coborâm pe valea Iordanului cu oprire la râul Iordan – locul adevarat al botezului lui Iisus, unde este amenajat pentru binecuvântarea credincioșilor în apele Râului Iordan. Apoi vom merge către Hozeva unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe ale cărei baze au fost puse de Sfinţii Ioachim şi Ana, fiind locul unde cei doi sfinţi s-au rugat pentru dăruirea unui prunc. Inițial, biserica mănăstirii era închinată Maicii Domnului. Astăzi, însă, după reconstruiri şi renaşteri, biserica poartă drept hram pe Sfântul Gheorghe Hozevitul şi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. Tot în mănăstire se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie. Ne îndreptăm spre Qumran, unde vom merge la un
magazin de produse cosmetice pe bază de săruri de la Marea Moartă, după care vom face un scurt dar relaxant popas la Marea Moartă – lipsită de viață și situată în cel mai jos punct al lumii -420 m. sub oceanul planetar. Plecăm spre Ierihon, cel mai vechi oraș din lume unde vor vizita Biserica Dudul lui Zaheu apoi ne îndreptăm către Muntele Ispitirii pentru a avea o privire panoramică asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii. Cazare și cină la hotel în Bethleem.
- Ziua 4, Ierusalim – Muntele Măslinilor – Muntele Sion – Via Dolorosa
După micul dejun vom merge în Ierusalim, numit și Orașul Păcii, pe Muntele Măslinilor, unde vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer și unde avem prilejul de a vedea locul unde a fost găsit pentru a doua oară capul Sf. Ioan Botezătorul; Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit tradiției Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”; Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidită în formă de lacrimă, pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a plâns lipsa de pocăință a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul; Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului unde vom coborâ cele 48 de trepte până la Mormântul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată. Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). După aceea ne vom îndrepta Muntele Sion unde se află Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” (locul primei biserici creștine din lume) şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Vizită în zona evreiască a Sfintei Cetăți la Zidul Plângerii. Cazare și cină la hotel în Bethleem.
- Ziua 5, Bethleem – Măn. Sf. Sava
După micul dejun vom vizita Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului din Bethleem, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”). La aproximativ 500m se află Grota Laptelui, unde, potrivit tradiţiei s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Dreptul Iosif a primit poruncă de la înger să părăsească Betleemul şi să fugă în Egipt. După aceea mergem în pustiul Iudeii pentru a vizita Mănăstirea Sf. Teodosie cu Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia – mama Sf. Sava, Sf. Evloghia – mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota – mama Sf. Cosma şi Damian. De la Mănăstirea Sf. Teodosie ne vom deplasa cu taxiurile către Mănăstirea Sf. Sava, mănăstirea care datează din sec. V și care adăpostește moaştele Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis numai domnilor, doamnele pot merge la Turnul Femeii, de unde se poate vedea mănăstirea şi locul unde s-a nevoit Sf. Sava). Revenim în Bethleem pentru a vizita Biserica Câmpul Păstorilor, locul unde înnoptau păstorii, în noaptea în care s-a născut Pruncul Iisus Hristos. Continuăm cu vizită la Biserica Sf. Nicolae. Cazare și cină la hotel în Bethleem.
- Ziua 6, Ein Karem – Tel Aviv – București
Mic dejun. Mergem spre Tel-Aviv pentru a vizita Aşezământul Românesc de la Ierusalim. Deplasare la Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Aici vizităm Biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare om născut dintr-o femeie” şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria locul întâlnirii Fecioarei Maria cu vara sa Elisabeta. Ne deplasăm către Lod unde se află biserica ce adăpostește mormântul, lanţul cu care a fost legat şi o parte din moaștele Sf. Gheorghe. Facem un tur de Tel-Aviv (oraşul primăverii), cel mai modern oraş din Israel şi apoi ne îndreptăm către Aeroportul din Ben Gurion pentru formalitățile vamale și îmbarcare pentru zborul de București.
Bine de stiut
- Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.
- Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
- Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
- Compania aeriană îşi rezervă dreptul de a modifica orarul de zbor.
- Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Israel.
- Copiii beneficiază de reducere pt. cazare în cameră cu doi adulţi.
- Bagaje: bagajul de cală (1 buc.) max. 20 kg/pers., bagajul de mână max. 7 kg/ pers. (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite)
- Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
- Tariful pentru opţionale este orientativ, acesta fiind valabil la data publicării programului
- Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
- Aşezarea în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor.
- Pentru călătorie este necesar paşaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară
NOU! Pentru grupurile de 15 persoane platitoare se acorda 1 loc in camera dubla gratuit;
Grup minim 35 pers.
Turiştii sunt rugaţi să se prezinte la locul de intilnire cu cca 15- 30 min. înainte de ora comunicată
ATENTIE!!!
VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAŢI BILETUL DE AVION DEOARECE VA FI NEVOIE
SĂ-L ARĂTĂM LA INTRAREA ÎN AEROPORTUL DIN TEL AVIV (chiar dacă este electronic).
DETALII OFERTA
-
DestinatieIsrael
-
Durata6 zile
-
De peianuarie 2020
-
Pana pedecembrie 2020
-
Pret495 €
-
Cantitate pretpersoana /sejur