Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Telefon: +40 787 866 845
E-mail: office@daimonturism.ro
 

SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI ÎN ȚARA SFÂNTĂ – 675 euro

SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI ÎN ȚARA SFÂNTĂ – 675 euro

Pret: 675 € / persoana /sejur

SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI ÎN ȚARA SFÂNTĂ

15 – 20 Aprilie 2020

675 euro

 

Servicii incluse:
  • transport avion Iași – Tel Aviv – Iași, taxe de aeroport, asistenţă în aeroport la sosire şi plecare;
  • 5 nopţi cazare la hoteluri de 3/4* (categoria de stea este valabilă şi aferentă pentru Israel; conform clasificării europene hotelurile sunt de 2/3*), conform programului, în camere duble, cu aer condiţionat, baie, telefon, televizor;
  • demipensiune (2 mese pe zi – conform programului; intrare cu cină, ieșire cu mic dejun);
  • taxe de intrare la obiectivele din program;
  • transport cu autocar cu aer condiţionat, conform programului;
  • preot însoţitor/ghid local vorbitor de limba română din partea Centrului de Pelerinaj.

 

Nu sunt incluse in pret:
  • tips Israel: 25 Euro; cheltuieli personale; masa de prânz;
  • ieșirea noaptea – deplasare cu autocarul la Sf. Liturghie la Sfântul Mormânt – 10 euro/persoană, taxi Sf. Sava – 5 euro, 1 $ – intrare în perimetrul Bisericii Înălțării Domnului pe Muntele Eleon (proprietate musulmana în prezent);
  • asigurarea medicală de călătorie;
  • catering pe timpul zborului.

 

Program:
ZIUA 1 – MIERCURI – 15 aprilie 2020

Întâlnirea grupului la aeroportul internațional din Iași la ora 03:30 și pregătirea pentru formalitățile de îmbarcare. Deplasare din Iași la ora 06:05 cu avionul (Compania Wizz Air) pe ruta Iași – Tel Aviv (aeroport Ben Gurion) cu aterizare la ora 09:00. Primul popas duhovnicesc în Țara Sfântă este Mănăstirea Ortodoxă Schimbarea la Față de pe Muntele Tabor. Mergem apoi la Nazaret, locul Bunei Vestiri, unde ne închinăm în Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, cu izvorul Maicii Domnului, și Biserica Catolică Buna Vestire, ce adăpostește casa Sfintei Familii.

Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Nazareth

 

ZIUA 2 – JOI – 16 aprilie 2020

Mic dejun (06.00) – Afula – Bet Shean – Ierihon

Mergem spre oraşul Ierihon – cel mai vechi oraş din lume și aungem în apropierea Muntelui Ispitirii, Mănăstirea greacă de acolo, apoi mergem la Aşezământului românesc.

Plecăm spre Hozeva, prin Wady Kelt pentru a ne închina în Mănăstirea cu hramul Sf. Gheorghe, la moaştele Sf. Ioan Iacob Hozevitul sau de la Neamţ. Coborâm pe Valea Iordanului și vom merge la locul real al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos – Betabara. Ne îndreptăm Ne îndreptăm spre Ierusalim și ajungem pentru prima dată în acest pelerinaj la Sf. Mormânt (închide la ora 21.00).

Cazare şi cină tarzie la Hotel 3/ 4* în Betleem/ Ramallah.

 

ZIUA 3 – VINERI – 17 aprilie 2020

Mic dejun.

Ne vom închina pe Muntele Măslinilor în Mănăstirea rusească de pe Muntele Înălţării – Eleon, Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns); Biserica Tuturor Naţiunilor (sau Biserica Patimilor lui Iisus) şi Biserica ce adaposteste Mormântul Maicii Domnului din Grădina Getsimani. Continuăm pelerinajul nostru intrând în Cetatea Ierusalimului prin poarta Sf. Arhidiacon Ştefan, se vizitează Biserica ce adaposteste locul casei parintilor Maicii Domnului, se parcurge Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, Biserica Sfântului MormântGolgota, Piatra Ungerii şi toate paraclisele.

Opțional participare la slujba Prohodului Mântuitorului la Biserica Sf. Mormânt sau la Așezământul Românesc de la Ierusalim (maxim ora 21.00) – – de anuntat la hotel pentru cina tarzie.

Cazare şi cină la Hotel 4* în Betleem/ Ramallah.

 

ZIUA 4 – SÂMBĂTĂ – 18 aprilie 2020

Mic dejun – ora 06.00.

Deplasare cu autocarul la una din Porţile Cetăţii Sfinte pentru a încerca intrarea în incinta Cetăţii,  apropierea de Biserica Sfântului Mormânt și participarea la Slujba Vecerniei în momentul când vine Sfânta Lumină (nu se garantează accesul în Cetate). Închinare la Sf. Mormânt. Spre seară – întâlnirea grupului la Biroul de Informaţii turistice de la Poarta Jaffa.

Cazare şi cină la Hotel 4* în Betleem/ Ramallah.

Ora 23.00 – Deplasare cu autocarul la Aşezământul românesc de la Ierusalim pentru participare la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din noaptea Sfintelor Paşti.

 

ZIUA 5 – DUMINICĂ – 19 aprilie 2020

Mic dejun.

Plecăm (ora 10.00) la Betleem, unde ne vom închina în Biserica Naşterii Domnului, în peștera unde S-a născut Mesia.

Ne îndreptăm spre Ierusalim și mergem pe Muntele Sion, unde ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, la locul Cinei celei de Taină şi vom vizita mormântul Regelui David. Intrăm în cetate prin Poarta Sionului, străbatem cartierul armean apoi pe cel evreiesc și vizităm Zidul Plângerii sau Zidul de Vest, apoi mergem să ne închinăm la Sfântul Mormânt.

Cazare şi cină la Hotel 3/ 4* în Betleem/ Ramallah

 

ZIUA 6 – LUNI – 20 aprilie 2020

Mic dejun.

Ora 06:00 mergem spre aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Decolare la ora 09:55 și aterizare pe aeroportul internațional din Iași la ora 12:55.

 

-Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.

-Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).

-Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.

-Compania aeriană  îşi rezervă dreptul de a modifica orarul de zbor.

-Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Israel, Iordania şi Egipt.

-Bagaje: bagajul de cală (1 buc.)

Wizz Air bagaj de cală de 20 kg, dimensiuni: 149 x 119 x 171 cm (înălţime + lăţime + lungime) și bagaj de mână de 10 kg, dimensiuni: 40 x 30 x 20 cm.

-Distribuția camerelor la hotel se face de către recepția acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de însoțitorul de grup.

-Pentru anumite facilități din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitați recepționerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.

-Prezentul document constituie anexă la contractul de prestări servicii.

-Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure.

 

 

Notă: În funcţie de programul festivităţilor şi al posibilităţilor de participare, din motive de securitate, se poate schimba ordinea vizitării obiectivelor pe zile, sau înlocui vizitarea unor obiective prevăzute în program.

 

Condiţii de înscriere:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în ţară.
  • Destinatie
    Israel
  • Durata
    6 zile
  • De pe
    15 Aprilie 2020
  • Pana pe
    20 Aprilie 2020
  • Pret
    675 €
  • Cantitate pret
    persoana /sejur
1